Delegația Consiliului Județean al Elevilor Călărași, prezentă la a IV-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor
În perioada – 18-21 august 2025, a avut loc la Satu Mare cea de-a IV-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor, cel mai înalt for de reprezentare al elevilor din România. La acest eveniment a participat și o delegație a Consiliului Județean al Elevilor Călărași, formată din Gabriel Penu, președinte CJE Călărași, și Gabriela Dumitrescu, director de departament.
Pe parcursul celor patru zile de activități, reprezentanții elevilor din întreaga țară au dezbătut teme de importanță majoră pentru sistemul educațional: bursele elevilor, procesul de comasare a școlilor, situația elevilor defavorizați, dar și rolul consiliilor elevilor în reprezentarea colegilor lor în fața decidenților. Totodată, au fost gândite strategii și demersuri concrete pentru a sprijini elevii din România, astfel încât vocea acestora să fie mai bine auzită și respectată în procesul de luare a deciziilor.
În prima zi a Adunării Generale, participanții au avut ocazia să dialogheze, în mediul online, cu domnul ministru al educației, cu reprezentantul studenților și cu un reprezentant UNICEF România, confirmând importanța colaborării interinstituționale pentru viitorul educației.
„Această Adunare Generală a reprezentat un pas important atât pentru dezvoltarea personală a membrilor CJE Călărași, cât și pentru consolidarea poziției noastre la nivel național. Este o dovadă că vocea elevilor din județul Călărași contează și că putem aduce contribuții reale în îmbunătățirea sistemului educațional”, a declarat Gabriel Penu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Călărași.
Participarea delegației călărășene la Adunarea Generală a CNE reprezintă încă o confirmare a implicării și a activității susținute desfășurate de Consiliul Județean al Elevilor Călărași, care în ultimul an a devenit unul dintre cele mai active consilii la nivel național.
